CEC a interzis Primăriei Bălți difuzarea și distribuirea unor materiale publicitare

CEC a interzis Primăriei Bălți difuzarea și distribuirea unor materiale publicitare

Comisia Electorală Centrală (CEC) a interzis, în cadrul ședinței de joi, 24 august 2023, difuzarea și distribuirea buletinelor informative „PRIMĂRIA TRANSPARENTĂ”, elaborate de Primăria municipiului Bălți și a obligat autoritatea locală, precum și distribuitorii implicați în procesul de difuzare, să asigure eliminarea acestora din spațiul public.

Decizia vine în contextul examinării de către membrii CEC a unei sesizări depuse de Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда”, în care au fost invocate pretinse acțiuni ilegale ale primarului municipiului Bălți. Autorul sesizării a invocat utilizarea resurselor administrative și elemente de agitație electorală ascunsă la elaborarea unor buletine informative și distribuirea versiunii tipărite a acestora la domiciliul locuitorilor în cutiile poștale.

În urma examinării conținutului materialelor publicitare menționate în sesizare, Comisia a constatat că acestea nu conțin referiri la problemele comunității, la aspecte de prevenire sau combatere a corupției, ci doar la succesele Primăriei municipiului Bălți. Astfel, în conformitate cu Legea cu privire la publicitate, mesajele de interes public nu pot conține informații privind realizările manageriale și/sau obiectivele realizate de entități din sectorul public. Totodată, buletinele informative se editează inclusiv și în perioada electorală, fapt inadmisibil, întrucât acestea reprezintă o formă de mesaje de interes public inacceptabile, întrucât, în perioada electorală pot fi difuzate doar mesajele de interes public aprobate de Comisia Electorală Centrală.

Comisia a concluzionat că acestea conțin elemente de agitație electorală și că au fost produse, distribuite și difuzate cu utilizarea directă și indirectă a resurselor administrative. Potrivit hotărârii CEC, utilizarea abuzivă a resurselor publice prin emiterea diverselor materiale publicitare (audio, video, imprimate, publicitate stradală), la caz a celor cu conotație electorală, reprezintă o utilizare a resurselor administrative în detrimentul altor potențiali competitori electorali și din contul contribuabililor. În consecință, astfel de acțiuni sunt o sfidare a sistemului de finanțare echitabilă a campaniilor electorale ca element cheie a statului de drept.

Astfel, având în vedere noile norme în domeniul difuzării mesajelor de interes public, precum și faptele stabilite în cadrul examinării sesizării, Comisia va transmite hotărârea în adresa Guvernului și Cancelariei de Stat pentru a fi comunicată autorităților administrației publice locale și centrale în vederea neadmiterii unor abateri similare, dar și pentru intensificarea eforturilor în vederea creării Consiliului privind mesajele de interes public. Ținând cont de faptul că în procesul examinării s-au stabilit elemente de utilizare a resurselor administrative care au implicat resurse umane, logistice și financiare publice, hotărârea va fi remisă și Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor, Centrului Național Anticorupție și Ministerului Afacerilor Interne pentru informare și, după caz, pentru adoptarea măsurilor de rigoare.

Share