CEC a fost la Orhei, Florești și Soroca. Au discutat cu autoritățile locale despre noul Cod electoral

CEC a fost la Orhei, Florești și Soroca. Au discutat cu autoritățile locale despre noul Cod electoral

Membrii Comisiei Electorale Centrale au continuat astăzi, 31 mai, vizitele în raioanele țării în cadrul Campaniei de informare „Cunoaște dreptul tău electoral”.

Președinta CEC, Angelica Caraman și membrul Comisiei, Lilian Enciu au informat primarii, secretarii consiliilor locale și funcționarii din cadrul primăriilor din raionul Soroca despre noile prevederi din legislația electorală și cea conexă. Participanții la discuții s-au arătat interesați de aspecte ce țin de gestionarea listelor electorale și au salutat modificarea privind excluderea ștampilei de control în fișa de însoțire a buletinului de identitate și în pașaport.

La Orhei, secretarul CEC, Alexandr Berlinschii și membra Comisiei, Teodora Vanghelii, au discutat cu persoanele responsabile de organizarea și desfășurarea alegerilor despre responsabilitățile APL în procesul electoral, modificările privind funcționarea organelor electorale, noutățile privind condițiile de a candida la alegeri, cu accent pe scrutinul din toamna curentă, precum și alte aspecte.

Consiliul raional Florești a fost gazda pentru întâlnirea membrei Comisiei Electorale Centrale, Dana Munteanu, cu reprezentanții APL, în cadrul căreia au fost relevate etapele reformei electorale și principalele modificări care sunt aplicate deja în procesul electoral. Aleșii și funcționarii locali au abordat subiecte precum dotarea secțiilor de votare cu echipament electoral, certificarea funcționarilor electorali și aspecte de țin de activitatea în cadrul organelor electorale inferioare.

Scopul Campaniei de informare „Cunoaște dreptul tău electoral” țintește spre familiarizarea publicului cu noile prevederi ale legislației electorale și ale cadrului normativ conex. Campania este organizată de Comisia Electorală Centrală în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului American oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Share