CEC a aprobat o hotărâre cu privire la alegerile din Găgăuzia
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), astăzi, în cadrul unei ședințe, au aprobat acreditatea a 3 observatori internaționali în vederea monitorizării alegerilor Guvernatorului (Bașcanului) a Unității Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia din 30 iunie 2019, informează OFICIAL.
Potrivit CEC, persoanele acreditate sunt din partea Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova. Totodată, aceștia își vor desfășura activitatea în condițiile legislației Republicii Moldova.
La rândul său, membrul CEC, Iurie Ciocan a solicitat o informație, pentru următoarea perioadă, cu privire la organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia.
În acest fel, președintele CEC, Alina Russu, a comunicat că e posibilă o întrevedere cu membrii comisiei electorale centrale din Găgăuzia. Astfel, urmează a fi stabilită data întrunirii.
„Consider judicios să avem o întrevedere cu membrii Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia în vederea unui schimb de informații și opinii în vederea pregătirilor pentru alegeri”, a conchis Russu.
Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia este un organ electoral provizoriu care are misiunea de a pregăti şi desfăşura scrutinele pe teritoriul UTA Găgăuzia.
Mihaela Rotari