Ce s-a decis în privința examinării introducerii limbii române în Constituția Republicii Moldova

Ce s-a decis în privința examinării introducerii limbii române în Constituția Republicii Moldova

Fracțiunea liberal-democrată a solicitat, astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, includerea în ordinea de zi, pentru ziua de mâine, proiectului privind modificarea art. 13 din Constituție, informează Oficial.

Liberal-democratul a menționat că, prin acest proiect, va fi restabilit adevărul istoric că limba de stat este româna.

„Unele Comisii, intenționat, au tergiversat examinarea acestui proiect, dar până mâine, Comisia administrație publică și, respectiv, Comisia juridică, numiri şi imunităţi vor reuși să examineze. Solicităm includerea pentru ziua de mâine”, a precizat Deliu.

La rândul său, Speakerul Andrian Candu a menționat că, subiectul nu poate fi expus votului, dat fiind faptul că, lipsesc avizele Comisiilor. „Ieri, la ședința Biroului Permanent a fost stabilit și Comisia pentru administrație publică și-a asumat angajamentul ca, săptămâna viitoare, miercuri, să dea aviz, iar, ulterior, Comisia juridică să pregătească raportul la acest subiect”, a informat Candu.

Doina Secrieru

Share