Ce înseamnă astăzi pentru R.Moldova că la putere sunt socialiștii, în opinia unui lider politic!

Ce înseamnă astăzi pentru R.Moldova că la putere sunt socialiștii, în opinia unui lider politic!

Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu susține că aflarea socialiștilor la putere înseamnă că lumea a votat pentru politicienii care habar nu au ce înseamnă politică și nu știu ce înseamnă a guverna un stat, informează OFICIAL.

În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, Ghimpu a mai comunicat: „Acum, Moscova vrea să întărească socialiștii, ca să câștige Dodon din nou mandatul de președinte și pe urmă, alegerile care vor avea loc, parlamentare, socialiștii și poate vreun partid prorus și să vină să federalizeze RM. Că o să se numească statut special, important e conținutul, ce-o să fie scris acolo. Ăsta-i scopul Rusiei, să federalizeze RM, ca să ne pună nouă talaghir în problema, mai mult a Unirii, decât a integrării europene”.

În același timp, liberalul a răspuns la întrebarea: „Dacă oferă acest credit, ce ar vrea în loc Moscova?”

„Eu vă spun ce vrea. Vrea să întărească Partidul Socialiștilor al lui Dodon, ca să preia de unii singuri puterea și să vină să federalizeze RM, să ne pună talaghirul în ceea ce ține de problema integrării și cel mai mult în problema Unirii cu România. Rusia, ocupând acest teritoriu, vrea să demonstreze lumii că este puternică, că este imperiu, că e mare și tare. Este o rușine, în cazul dat, să ții o parte din cetățeni umiliți, în genunchi, numai ca să arăți că ești mare și tare”, a mai adăugat Ghimpu.

Doina Secrieru

Share