Ce i-a spus Klaus Iohannis ministrului Natalia Gherman, la București

Ce i-a spus Klaus Iohannis ministrului Natalia Gherman, la București

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 4 martie 2015, o întrevedere cu președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei vizite oficiale la București.

În timpul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a reiterat faptul că Republica Moldova rămâne ferm angajată pe calea integrării europene și a menționat că țara noastră mizează, în continuare, pe susținerea consistentă a României în acest sens.

“Mesajele clare de susținere și încurajare a parcursului european al Republicii Moldova transmise de Dvs. în cadrul vizitei la Chișinău au fost înalt apreciate atât de autorități, cât și de cetățeni”, a declarat șefa diplomației de la Chișinău.

La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a reiterat sprijinul deplin al României pentru parcursul european al R. Moldova, în special pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE. „Nimeni nu se mai îndoiește de determinarea R. Moldova de a avansa pe calea integrării europene”, a menționat președintele României, precizând că R. Moldova va fi susținută politic, economic și financiar de către statul român în atingerea obiectivului european.

De asemenea, oficialii au efectuat un schimb de opinii referitor la procesul de soluționare a conflictului transnistrean din perspectiva evaluării situației regionale și necesității intensificării cooperării bilaterale în domeniul de securitate.

Doina Secrieru

Share