Ce alte nume s-au discutat în contextul funcţiei de Prim-ministru

Deşi candidatul de rezervă al Partidului Democrat pentru funcţia de Prim-ministru a fost Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, în ultima perioadă s-a discutat şi despre alte trei posibile candidaturi de alternativă.

Surse care au solicitat anonimatul au comunicat pentru www.oficial.md că, de asemenea, s-a examinat posibilitatea înaintării la funcţia de Prim-ministru a Speakerului Andrian Candu, a liderului PPEM, Iurie Leancă (în acest caz, Iurie Leancă şi Eugen Carpov ar fi urmat să adere la majoritatea parlamentară anunţată), dar şi a Preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase (ca persoana din afara politicului).

„Însă, orice Premier ar fi fost numit din rîndul celor patru, ar fi avut un mandat de maximum două-trei luni. Există voturi necesare pentru alegerea şefului statului, iar atunci cînd ar fi fost ales noul Preşedinte, s-ar fi revenit şi la problema unui nou Guvern. Adică, dacă şi s-ar fi mers pe această cale, soluţia ar fi fost una de scurtă durată, iar scopul – evitarea alegerilor parlamentare anticipate”, au declarat sursele.

Doina Secrieru

Share