Ce a discutat Dodon cu Ceban

Ce a discutat Dodon cu Ceban

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a avut o întrevedere cu primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează OFICIAL.

Cei doi au abordat un spectru larg de chestiuni ce vizează atât capitala, cât și țara în general.

„Ion Ceban mi-a comunicat despre proiectele care au fost lansate în anul trecut și se află în derulare, precum și despre cele care urmează să fie inițiate în anul curent.

Am salutat și apreciat buna colaborare pe care o are Primăria cu Parlamentul și Guvernul. De asemenea, domnul Ceban a menționat că mai multe legi care vizează domeniul construcțiilor, economiei, educației și sănătate, au nevoie de ajustare astfel ca autorităţile administraţiei publice locale să activeze mai eficient în beneficiul municipalității și a locuitorilor. În context, l-am asigurat de susținere deplină din partea fracțiunii socialiștilor din Parlament”, a comunicat Dodon, după discuție.

Politicianul a spus că a dat asigurări că Partidul Socialiștilor, care are reprezentanți în structurile importante de conducere ale țării, este dispus să acorde municipalității tot sprijinul în vederea soluționării problemelor existente și realizării obiectivelor propuse.

Cristina Gurez

Share