CCRM a inițiat misiunea de audit a gazelor naturale

CCRM a inițiat misiunea de audit a gazelor naturale

Curtea de Conturi a demarat auditul conformității în domeniul gazelor naturale. Auditul are drept scop verificarea conformități cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite, astfel cum sunt definite în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, transmite OFICIAL.

Misiunea de audit a fost inițiată de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) la data de 10 ianuarie curent, după promulgarea Legii nr. 244 din 24.12.2021.

Entitatea principală, supusă auditului este SA „Moldovagaz”, iar aria auditului cuprinde întreprinderile care practică activitate de transportare, distribuire a gazelor naturale, precum și alte genuri de activitate, fondator al cărora este SA „Moldovagaz”.

În context, astăzi, 11 ianuarie, la sediul entității auditate a avut loc ședința de inițiere a misiunii de audit, cu participarea echipei de audit și membrilor CCRM, responsabili de audit.

Auditul este realizat în conformitate cu Programul de audit al CCRM pe anul 2022, în strictă concordanță cu Standardele internaționale ale organizației de profil INTOSAI.

Cristina Pendea

Share