CC: Președintele are dreptul să verifice candidatul propus de Premier, însă nu are drept de veto în numirea ministrului
Curtea Constituțională (CC) a pronunțat astăzi dispozitivul hotărârii de interpretare a unor prevederi ale articolelor 98 alin. (6) din Constituția Republicii Moldova. Astfel, potrivit hotărârii CC, refuzul repetat al Președintelui RM în privința numirii unui candidat la funcția de ministru constituie o încălcare gravă a atribuțiilor sale, informează Oficial.
Potrivit CC, Președintele are dreptul să verifice candidatul propus de Premier, însă nu are drept de veto în numirea ministrului. Totodată, „refuzul repetat al Președintelui constituie o încălcare gravă a atribuțiilor sale și a jurământului depus” și poate duce la suspendarea șefului statului din funcție, Parlamentul fiind instituția care poate iniția această procedură.
Curtea Constituțională a hotărât:
- Refuzul preşedintelui de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie incapacitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile în cauză şi justifică interimatul funcţiei, care se asigură în ordine de preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru pentru exercitarea acestor obligaţii constituţionale ale Preşedintelui.
- Instituirea interimatului funcţiei cauzat de refuzul deliberativ de a executa o obligaţie constituţională şi circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de preşedinte urmează a fi constatate în fiecare caz aparte de către Curtea Constituţională în conformitate cu competenţa atribuită acesteia.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
Doina Secrieru