Cazul morții lui Oleg Horjan – discutat la ședința CUC

Cazul morții lui Oleg Horjan – discutat la ședința CUC

Ședința Comisiei Unificate de Control a avut loc la Bender în data de 20 iulie.

Comandamentul Militar Întrunit a prezentat raportul privind situația în Zona de Securitate pentru săptămâna precedentă.

Comisia a confirmat în funcție doi observatori militari din partea Republicii Moldova.

Au continuat discuțiile pentru luarea unei decizii pe problematica posturilor ilegale ale structurilor de forță transnistrene și eliminarea acestora din Zona de Securitate.

În atenție a fost adus cazul morții violente a activistului civic Oleg Horjan, care s-a produs în satul Sucleia situat în perimetrul Zonei de Securitate. Delegația Republicii Moldova a condamnat cu fermitate acțiunile criminale care au luat viața unui om.

Având în vedere Principiile de cooperare între Misiunea OSCE în Moldova și Comisia Unificată de Control în Zona de Securitate, semnate la 10 decembrie 2004, delegația Chișinăului a propus inițierea cercetării circumstanțelor cazului sub egida Misiunii OSCE.

De asemenea, s-a cerut acces la fața locului pentru specialiștii din cadrul organelor de aplicare a legii pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în conformitate cu legislația.

Share