Câțiva deputați au fost sancționați pentru că au lipsit de la muncă

Câțiva deputați au fost sancționați pentru că au lipsit de la muncă

Pentru neprezentarea la ședințele comisiilor permanente și a ședințelor Parlamentului, unii deputați au fost sancționați, informează OFICIAL. 

Astfel, în vederea respectării prevederilor art. 131 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797/1996, pentru absența fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la şedinţele Parlamentului și ale comisiilor permanente, au fost sancționați, prin reținerea a 75% din salariu şi din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport, deputații Fracțiunii parlamentare Partidul ȘOR, Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan și Denis Ulanov.

La fel, a fost sancționat și deputatul Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin Starîș, pentru absență fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la trei şedinţe ale comisiei permanente din care face parte, prin reținerea a 50% din salariu şi din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport.

Share