Candu: Urmează să implementăm unele reforme dureroase
Republica Polonă va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de Președintele Senatului polonez, Bogdan Borusewicz în cadrul unei întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, care a avut loc la Vilnius, Lituania.
Andrian Candu a mulțumit omologului său pentru faptul că Parlamentul polonez a fost printre primele legislative care a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE, transmițând un mesaj puternic de susținere a parcursului european al țării noastre. În context, Spicherul a mulțumit pentru sprijinul constant și activ din partea Poloniei, apreciind relațiile parlamentare speciale dintre Republica Moldova și Republica Polonă.
În cadrul întrevederii oficialii au discutat și despre activitatea Adunării Parlamentare Republica Moldova – Republica Polonă. Andrian Candu a menționat că reuniunea forumului va avea loc în această primăvară, la Cracovia. Deputații moldoveni și polonezi urmează să discute atât proiecte de interes bilateral, cât și aspecte legate de implementarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Potrivit Spicherului, la dezbateri urmează a fi invitați și câte un reprezentant din regiunea transnistreană și din UTA Găgăuzia.
Andrian Candu a reconfirmat ferma determinare a autorităților de la Chișinău de a continua implementarea reformelor în vederea apropierii de UE. „E timpul să trecem de la cuvinte frumoase la fapte și urmează să implementăm unele reforme dureroase, dar importante pentru țară”, a menționat Spicherul. În același context, Andrian Candu a solicitat sprijinul factorilor de decizie din Polonia în vederea transferului de bune practici pentru reorientarea producătorilor moldoveni spre piețele de desfacere europene.
„Polonia va sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova, important este să demonstrați consecvență în realizarea acestuia. Republica Moldova a fost lider în Parteneriatul Estic și ar trebui să continue în același ritm”, a declarat Președintele Senatului Poloniei. Bogdan Borusewicz i-a adresat Spicherului Andrian Candu invitația de a efectua o vizită în Polonia.
Oficialii au mai discutat despre evoluțiile din regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, precum și despre situația din regiune.
Președintele Parlamentului Andrian Candu participă, în perioada 10-12 martie, la Vilnius, la manifestările organizate cu ocazia marcării a 25 de ani de la restaurarea independenței Lituaniei.
Maria Roșca
vreau reforme dureroase, care sa le simta de la cel mai mic la cel ami mare, toata lumea de la noi din stat, si apoi peste vreo 3 ani, sa avem si beneficii, DAI CANDU cu reformele , ca poti.
Peste tot in lume reformele sunt dureroase, dar alta cale spre dezvoltare si modernizare nu avem.
Oricit de dureroase nu ar fi ele trebuie efectuate, asta e calea spre o viata mai buna pentru moldoveni, asta ar trebui sa o inteleaga si cetatenii, sa stringa din dinti la moment si s astepte rezultate in viitorul apropiat.