Candu: Republica Moldova și-a concentrat eforturile pe…
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a participat astăzi la deschiderea reuniunii Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN).
Reuniunea este găzduită de Republica Moldova, cu ocazia președinției în exercițiu a OCEMN, deținută în perioada ianurie – iunie 2015, fiind prezidată de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului de Miniştri.
În mesajul adresat participanților la reuniune, Speakerul s-a referit la prioritățile Republicii Moldova în cadrul președinției OCEMN. Președintele Parlamentului a subliniat importanța consolidării cooperării între statele membre ale organizației în vederea dezvoltării mai multor proiecte economice în beneficiul cetățenilor.
„Republica Moldova și-a concentrat eforturile pe facilitarea comerțului în regiune, îmbunătățirea infrastrucutrii transporturilor și a condițiilor de îngrijire a sănătății. În opinia noastră, cele trei domenii sunt esențiale pentru construcția viitoare a misiunii economice a OCEMN”, a menționat Andrian Candu, precizând că OCEMN are nevoie de mai multă vizibilitate pentru a avea success în continuare.
Potrivit Președintelui Parlamentului, adoptarea unei viziuni orientate pe proiecte este cea mai bună cale pentru a asigura dezvoltarea durabilă a cooperării în regiunea Mării Negre.
Andrian Candu s-a mai referit la importanța consolidării cooperării între dimensiunea executivă și cea parlamentară a organizației. „În toți acești ani, APCEMN a oferit suport larg dimensiunii executive, concentrându-și eforturile pe adoptarea recomandărilor menite să faciliteze implementarea proiectelor inițiate la nivel guvernamental și va continua să joace un rol important în acest sens”, a declarat Speakerul.
În context, Președintele Parlamentului a solicitat Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale OCEMN să susțină Declarația privind consolidarea statutului APCEMN, votată în cadrul celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Parlamentare, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova, în perioada 8-10 iunie 2015.
Republica Moldova va transmite astăzi președinția OCEMN, conform principiului rotației, României, pentru a doua jumătate a anului 2015. Următoarea sesiune a OCEMN va avea loc la București, în perioada 27-28 noiembrie curent.
Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1992, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.
Maria Roşca
Se pare ca politica de azi se concentreaza in mare parte pe relatiile externe si anume de cooperare, fapt care asigura o dezvoltare mai durabila si sigura. Deci sa credem ca va fi cit se poate de fructuoasa acesta cooperare.
Apropierea geografica a Moldovei de Marea Neagra ne confera posilitatea sa devenim parte la circuitul economic dintre tarile din regiune. Candu foarte bine a punctat aspiratiile tarii noastre; cu suport european se poate de contiunuat si de initiat noi proiecte de infrastructura.
Cine stie poate ca in urma a unei asa colaborai Moldova va deveni mai puternica din punct de vedere economic si nu numai asta dar si un garant al stabilitatii, o esire la un nou nivel.
Astfel de participari a Republicii Moldova, ii poate permite sa dezvolte noi politici, noi parteneriate de dezvoltare si acorduri bilaterale. Candu a numit perfect cele trei momente problematice actual in RM, pe care vrea sa se concentreze si mai mult si in relatii externe.
Orice cooperare internationale care are ca scop final beneficii reale si palpabile pentru tara trebuie tratate cu toata seriozitatea, iar ceea ce spune Candu privind dezvoltarea durabilă a cooperării în regiune trebuie sa fie intretinuta si prin proiecte concrete, dar si prin rezultate.