Candu: Noi vom semna și vom vota orice moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu
Președintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu a anunțat că vor vota pentru orice moțiune de cenzură depusă în plenul Parlamentului împotriva Guvernului Chicu, informează OFICIAL.
„Echipa „Pro Moldova” a apărut inclusiv ca un răspuns de dezamăgirea de tot ce se întâmplă în țară, în majoritatea parlamentară și în PDM. Echipa Pro Moldova este ca niciodată mai consolidată, mai unită și pregătită să lupte. Este necesar ca această guvernare să fie trimisă cât mai repede în demisie. Lucrurile stau foarte prost, chiar foarte rău. Situația se agravează pe zi ce trece. E tot mai grav din punct de vedere a situației epidemiologice, noi vedem că autoritățile nu și-au păstrat promisiunile legate de testarea personalului medical, vedem că guvernarea se bâlbâie în tot ce ține de măsurile economice sau sociale pentru a ajuta oamenii. Sute de oameni au rămas fără loc de muncă și fără surse de finanțare. Tot asta se datorează unei guvernări proaste. Anunțăm că noi, cei de la Pro Moldova, în număr de 14 persoane, vom semna dacă va fi nevoie, și vom vota sigur, fără nici o ezitare, orice moțiune de cenzură depusă în plenul Parlamentului împotriva guvernului Chicu. Nu vom avea nici o tăgadă, rezervă, ezitare ca să trimitem această guvernarea în istorie, cât mai repede posibil”, a spus Candu, în cadrul unui briefing de presă.
Andriana Cheptine