Candu, despre referendum: Cifrele arată că inclusiv votanții ACUM susțin reducerea numărului de deputați
Președintele Parlamentului, vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Andrian Candu, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare, s-a referit la referendumul republican, care a avut loc ieri, odată cu alegerile parlamentare, informează OFICIAL.
„Mulțumesc cetățenilor pentru participarea activă și susținerea propunerilor Partidului Democrat din Moldova înaintate la referendumul consultativ din 24 februarie. 69,56% din votanți au optat pentru reducerea numărului deputaților, iar 69,49% sunt pentru revocarea deputaților. Victorie, prieteni. 1 milion 136 832 de oameni au votat, chiar dacă mai mulți concurenți electorali au boicotat referendumul, iar unii chiar au făcut presiuni”, a scris Candu.
În același timp, el s-a referit și la alte detalii. „Cifrele arată că inclusiv votanții ACUM susțin reducerea numărului de deputați și vor să poată revoca parlamentarii care nu-și onorează angajamentele”, a conchis el.
Amintim că, președintele Comisiei Electorale Centrale Alina Russu, a anunțat, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că putem să declarăm referendumul republican consultativ – valabil, dat fiind faptul că la el au participat mai mult de 1/3 din numărul peroanelor înscrise în listele electorale, această cifră reprezintă circa 39% dintre alegătorii prezenți ieri la urne.
Mihaela Conovali
Deci degeaba hămăit Năstase, poporul vrea deputați mai puțini în Parlament!