Candidatul PDM la șefia Capitalei: „Vom face fapte bune și pentru Chișinău”
Partidul Democrat din Moldova (PDM), astăzi, și-a lansat candidatul la funcția de primar al municipiului Chișinău, informează OFICIAL.
Pretendentul la șefia municipiului Chișinău din partea PDM, Vladimir Cebotari, s-a referit la candidatura sa.
„Am învățat să conduc echipe. În acești ani nu am urmărit altceva decât să servesc țara și oamenii. Nimic nu a fost ușor. Până acum, noi nu am participat la conducerea Chișinăului. Vom veni cu un șir de propuneri. Mulți concurenți vin cu programe într-adevăr bune, dar au avut ocazia să le realizeze până acum”, a declarat Cebotari.
„Vom avea o primărie nepolitizată. PDM a demonstrat prin fapte că poate. Vom face fapte bune și pentru Chișinău. Noi nu putem lăsa primăria pe mâna unor aventurieri politici”, a mai precizat Cebotari.
Liderul democraților, Pavel Filip, a declarat: „Majoritatea candidaților au programe, există o singură echipă care poate realiza aceste programe. Vreau să-i urez succes domnului Vladimir Cebotari”.
De menționat că, alegerile locale generale vor avea loc la 20 octombrie curent.
Mihaela Conovali