Candidatul Igor Dodon s-a lansat în campania electorală. Iată promisiunile făcute!

Candidatul Igor Dodon s-a lansat în campania electorală. Iată promisiunile făcute!

Candidatul independent Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, astăzi – în cadrul unui eveniment, s-a lansat în campania electorală, informează OFICIAL.

Evenimentul de lansare a avut loc pe un drum aflat în construcție.

„Acești 4 ani de mandat, 2016-2020, au fost destul de dificili și cu multe provocări. Noi am demonstrat că și pe timp de criză putem conduce țara”, a spus Dodon, la începutul discursului.

În același timp, candidatul a susținut că lansează și platforma electorală pentru următoarea perioadă, ce se bazează pe 7 piloni:

  1. Grija față de oameni – aici vom veni cu propuneri concrete, ținând cont de experiența noastră din ultimii ani referitor la politica socială, medicină, sectorul educației;
  2. Oraș confortabil și sate moderne – vom continua cu bunele practici programele naționale de reparație a drumurilor, de asigurare cu apă și canalizare, de salubritate iluminare și gazificarea localităților;
  3. Economia durabilă – o nouă abordare pentru agricultură, vom merge cu platforme industriale în toate raioanele;
  4. Apărarea și consolidarea statalității, tot aici vorbim despre reintegrarea teritorială a Republicii Moldova și rezolvarea problemei transnistrene;
  5. Politica internă – ne propunem să venim cu o reformă constituțională privind reforma justiției;
  6. Politica externă echilibrată;
  7. Păstrarea valorilor creștine și tradiționale.

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), conducătorul grupului de inițiativă a candidatului Dodon în procesul de colectare a semnăturilor, Vlad Batrîncea a spus: „Avem o singură ambiție – să construim Republica Moldova, să oferim oamenilor condiții decente de trai. Suntem ferm convinși că domnul Igor Dodon este cel mai pregătit pentru a conduce Republica Moldova pentru următorii 4 ani”.

Lidera socialiștilor, șefa Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prezentă la eveniment, a declarat: „Datorită calităților sale profesionale și abilităților de lider, președintele nostru a reușit întotdeauna să creeze echipe eficiente, adunând în jurul său persoane care împărtășesc aceleași idei. Un exemplu în acest sens este Partidul Socialiștilor, care mereu va susține președintele în începuturile sale”.

La sfârșitul evenimentului de lansare, actualul șef al statului, Igor Dodon a anunțat că, începând cu ziua de astăzi, pleacă în concediu pentru perioada campaniei electorale.

Mihaela Conovali

Share