Când s-a răcit relația cu Anatol Șalaru? Mihai Ghimpu: „Și eu clar că treaba aceasta nu o pot admite”

Când s-a răcit relația cu Anatol Șalaru? Mihai Ghimpu: „Și eu clar că treaba aceasta nu o pot admite”

Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, susține că relația cu ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a început să se răcească în această primăvară.

„De unde aţi luat că mai de demult? Cam de prin primăvară, de la o şedinţă, când am examinat moţiunea înaintată de comunişti şi socialişti împotriva ministrului Şalaru. Atunci Voronin a strigat, nevorbind la microfon, în sală, au auzit toţi deputaţii, era problema cu vânzarea rachetelor: „Ce îl aperi, Mihai, că el doar îţi pregăteşte o lovitură de partid?”. Eu am zis: „Hai lasă prostiile”. Iacă vă Voronin e Voronin, dar a spus un adevăr, înseamnă că ştia el când mi-a zis mie. M-am întâlnit şi în coridor, şi mi-a zis”, a declarat Ghimpu pentru Europa Liberă.

Liderul liberalilor a mai spus că s-a ajuns „la aceea că în campanie nu s-a implicat, ba din contra”. „Dar aceasta, toate declaraţiile, ceea ce pe mine nu mă deranjează, dacă aţi observat, eu nu am dat nicio replică. Dar când a început deja să lucreze să rupă fracţiunea şi partidul, sigur că aici nu pot să tac şi să permit lucrul acesta. A început cu mâinile altora şi nu le-a mers, umbla: „că suntem şapte, că cinci”. Lumea a trecut prin aceasta, unii nu mai vor să păţească din nou ruşinea. Şi când a văzut că nu îi merge, a pornit singur. A început pe la primari, şi pe la preşedinţi de organizaţii, şi la deputaţi să părăsească fracţiunea, că ei când sunt şapte, când sunt cinci, când sunt şase”, a precizat el.

Mihai Ghimpu a mai spus că a hotărât să discte la birou subiectul acesta.

„Şi nu am învinuit, să spun: „Iată, am auzit de la cutare sau de la cutare”, dar am zis: „Vă rog pe fiecare dintre voi să spună dacă v-a contactat Şalaru”. Toţi care erau, şi membrii biroului, şi deputaţii, şi miniştrii, şi alţii, erau vreo 30, şefi de întreprinderi, de agenţii, desigur cei care au fost contactați, au spus deschis: „Da, am fost contactat şi ne-a propus să plecăm. Că ideea aceasta e de la Bucureşti”. Şi la Bucureşti unui membru, coleg de al nostru i-a zis, când a avut o întâlnire cu Iohannis şi da de înţeles că de acolo, adică, vine, că aici trebuie un partid de dreapta şi Ghimpu e trup, şi Dorin Chirtoacă e trup politic, şi sunt patru care pot fi, dar din cei patru a rămas numai el să fie preşedinte. Şi eu clar că treaba aceasta nu o pot admite”, a spus el.

Liberalului a spus că din acest motiv au luat „decizia pentru încălcarea statutului împotriva fracţiunii, destrămarea fracţiunii şi a partidului am ridicat susținerea politică”. „Şi sâmbătă urmează la consiliu să discutăm va rămâne sau nu prim-vicepreşedinte. Fiindcă decizia de ridicare a sprijinului politic o ia biroul, conform statutului, dar funcţiile de prim-vice o poate lua doar consiliul”, a subliniat președintele PL.

Doina Secrieru

Share