Când Parlamentul actual se va întruni? Un deputat a comunicat

Când Parlamentul actual se va întruni? Un deputat a comunicat

Deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, șef al comisiei parlamentare pentru controlul banilor publici, se arată convins că acest Parlament se va întruni. „Probabil că după data de 18 sau 20 ianuarie se vor convoca în comisii și, evident, la Biroul permanent se va lua decizia convocării primei ședințe a parlamentului”, a spus parlamentarul în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Nu cred sub nicio formă că există în acest moment dorința de neconvocare a fracțiunilor și a ședinței de parlament”, adaugă Munteanu.

În același timp, deputatul susține că președinta aleasă Maia Sandu are o obligație constituțională de a acționa și de a aplica prevederile constituționale cu privire la desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru și fiind conștientă de faptul că candidații pe care îi va prezenta s-ar putea să trezească opoziția declarată a coaliției neformate dintre PSRM și Partidul „Șor” sau alte grupuri afiliate.

„În aceste condiții, fără îndoială că componența pe care ar putea s-o atragă după sine candidatul trebuie să fie cea mai bună variantă dintre toate cele posibile. Și sigur că, dacă deputații se vor împotrivi acestei acțiuni perfect constituționale, atunci vor plăti cu mergerea în alegeri anticipate după două tentative nereușite de formare a guvernului, dar nu ne putem împiedica de această prevedere constituțională și de a nu o onora sau de a o aplica. Miza adevărată a acestei confruntări de moment în anul 2021 este foarte clar legată de restabilirea unei normalități în guvernarea din Republica Moldova și asigurarea unei perioade în care până la aceste alegeri anticipate este cineva, o entitate conștientă și responsabilă legal de actul guvernării, indiferent câte luni sunt…”, a adăugat parlamentarul.

Mihaela Rotari

Share