Când ar putea avea loc alegerile anticipate? Dodon: „Haideți să ne uităm confom termenilor legali”
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că, dacă și în continuare va avea loc un blocaj politic, atunci în octombrie ar putea avea loc alegeri anticipate, informează OFICIAL.
„Haideți să ne uităm confom termenilor legali. Dacă până pe data de 21 iunie, Parlamentul nu alege un Guvern și nu aprobă nici o lege, o condiție sau alta, pentru că chiar dacă alege conducerea Parlamentului, chiar dacă aprobă legi, dar nu este ales un Guvern, atunci la expirarea termenului de 3 luni de zile, Președintele țării se adresează la Curtea Constituțională pentru a solicita acceptul de dizolvare a Parlamentului”, a declarat Dodon, în cadrul la Moldova 1.
În același timp, el a oferit și alte detalii. „Aceasta ar însemna că, la începutul lunii iulie – cel târziu sfârșitul lunii iulie, Președintele țării prin decret dizolvă Parlamentul și anunță data alegerilor parlamentare anticipate. Ținând cont de faptul că, campania electorală este de 60 de zile, dacă se dizolvă Parlamentul la sfârșitul lunii iulie, atunci 60 de zile ar fi sfârșitul lunii septembrie sau luna octombrie. Dacă se va ajunge la un astfel de scenariu, alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc în luna octombrie”, a mai adăugat Dodon.
În acest fel, Dodon s-a referit și la alegerile locale. „Ar fi logic, dacă mergem totuși la anticipate deși nu este de dorit, să fie atât alegerile locale cât și cele parlamentare – împreună”, a conchis el.
Mihaela Rotari