Camioanele din România au ajuns la Chișinău! Chicu: Am fost sigur că poporul român va susține Moldova

Camioanele din România au ajuns la Chișinău! Chicu: Am fost sigur că poporul român va susține Moldova

Un convoi de 20 de camioane din România, încărcate cu ajutoare medicale pentru Republica Moldova, a ajuns astăzi la Chișinău.

Prim-ministrul Ion Chicu, în cadrul ceremoniei publice de prezentare a asistenței umanitare, a declarat: „Mulțumesc din inima poporului român pentru acest efort frățesc. În aceste 2 luni, este pentru prima dată de când particip la o ceremonie de acest gen. Este un suport enorm oferit de frați pentru frați. Am fost sigur că poporul român va susține Moldova. Nici cele mai grele timpuri nu opresc românii să susțină frații din Republica Moldova”.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a spus: „Cu toții am învățat un lucru, criza a evaluat anumite valori și anume puterea prieteniei între țări”.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății al României, a spus că pandemia a lăsat la o parte multe lucruri pentru a gestiona împreună această situație. „Suntem într-un moment în care România a arătat că a fost, este cel mai apropiat partener al Republicii Moldova”, a spus oficialul.

Ministrul Afacerilor Interne al României, Marcel Vela, a declarat că România este, a fost și va fi alături de Republica Moldova. „Din experiența acestei pandemii, putem învăța și un lucru extrem de important: că frații sunt cei mai apropiați”, a declarant ministrul roman.

De menționat că, mai mulți cetățeni și reprezentanți ai partidelor – prezenți la ceremonie, au huiduit reprezentanții autorităților de la Chișinău și au strigat „Rușine”, din motiv că evenimentul nu a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale.

Amintim că, recent, la Chișinău a venit și o echipa de medici și paramedici din România, care, timp de două săptămâni, oferă ajutor colegilor din Republica Moldova în combaterea pandemiei de Coronavirus.

Mihaela Conovali

sursa foto: Facebook. Dorin Plugaru

Share