CALM solicită Președintelui includerea unei chestiuni pe agenda CSS

CALM solicită Președintelui includerea unei chestiuni pe agenda CSS

În cadrul Biroului Executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), întrunit într-o ședință extraordinară, a fost adoptat un Apel în legătură cu adresările mai multor primari și reprezentanți ai Autorităților Publice Locale (APL) din diverse regiuni ale Republicii Moldova privind inițierea din partea organelor de anchetă a unor controale inopinate, informează OFICIAL.

În Apel, aleșii locali își exprimă indignarea față de acțiunile unor autorități ale statului din domeniul ordinii de drept și controlului financiar care, în perioada electorală, au inițiat și realizează o serie de controale la indicația unor concurenți electorali, în privința a zeci de primari/APL.

În special, semnatarii Apelului se referă la acțiunile recente din partea organelor din subordinea MAI, CNA, Ministerul Finanțelor/Inspecției financiare, etc.

Astfel, CALM se adresează Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Cancelariei de Stat, Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Europei, Procurorului General al Republicii Moldova, dar și concurenților electorali:

„Constatăm caracterul selectiv și o atitudine „specială” din partea autorităților respective ale statului, prin acțiunile cărora sunt vizați doar anumiți primari cu anumite viziuni politice. Considerăm aceste acțiuni ale organelor de stat, realizate la indicația unor concurenți electorali în timpul perioadei electorale, drept acțiuni de intimidare și presiune asupra aleșilor locali”.

Totodată, CALM solicită Președintelui Republicii Moldova să recunoască controlul administrativ excesiv asupra APL drept chestiune de interes național ce vizează securitatea statului.

„În acest sens, solicităm includerea acestei chestiuni pe agenda Consiliului Suprem de Securitate (CSS) și dată aprecierea corespunzătoare acțiunilor organelor MAI, CNA, Inspecția Financiară, ANI etc, în raport cu APL, aleșii locali și autonomia locală”, se arată în declarația CALM.

Mihaela Conovali

Share