Ca de la fost la actual! Ruslan Codreanu, către Ion Ceban: „Vă faceți că plouă. Da, mă refer la piața centrală”

Ca de la fost la actual! Ruslan Codreanu, către Ion Ceban: „Vă faceți că plouă. Da, mă refer la piața centrală”

„Dle Primar, Ion dragă, Semnați numiri în funcție a persoanelor demise, dar pe facebook dați indicații subalternilor și vă faceți că plouă. Da, mă refer la piața centrală. Vreau să vă aduc aminte că au trecut mai mult de 2 luni de când oamenii v-au ales primar. Dar spre regret, constat că și Dvs. ca și ceilalți, așa și nu faceți diferența dintre a mărșălui și striga în Piața Marii Adunări Naționale și ce înseamnă de fapt a conduce o instituție publică – Primăria municipiului Chișinău”, susține ex-primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, cu referire la actualul edil Ion Ceban, informează OFICIAL.

„Zic spre regret pentru că v-ați tot lăudat cu studii în afară. Oare acolo v-au învățat să dați indicații pe facebook? Stilul ăsta de management denotă incompetență sau frică?”, adaugă Codreanu.

Totodată, el mai susține: „Vă explic ceva – facebookul este pentru a fi aproape de cetățeni, pentru a raporta și promova inițiative, pentru a comunica cu oamenii. Iar indicațiile către echipă, se fac în ședințe interne. Sau vă mai trebuie patru ani să înțelegeți unde ați nimerit? Pe 4 noiembrie v-am urat succes, v-am spus că aveți de gospodărit un oraș întreg. Ați cam uitat de el și de toate câte ați promis oamenilor”, a conchis fosta conducere a Primăriei.

Doina Secrieru

Share