Bolea: Există mai multe premise ca modificările propuse de PAS la Legea Procuraturii să fie declarate neconstituționale
Modificările propuse de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la Legea Procuraturii ar putea fi declarate neconstituționale. Despre aceasta deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea, a declarat în cadrul unui briefing de presă, informează OFICIAL.
Parlamentarul a spus că există mai multe premise în acest sens.
„Acest proiect este crud și trebuie consultat inclusiv cu organismele internaționale. Încălcarea mai multor proceduri ar putea duce la declararea neconstituțională de către Curtea Constituțională a acestui proiect. Orice încercare de a modifica Legea Procuraturii fără a auzi părerea Consiliului Superior al Procurorilor și ceea ce spun organismele internaționale pot duce la faptul că toată munca pe care o mimează cei de la guvernare și acea rapiditate în final se va solda cu un eșec”, a declarat Vasile Bolea.
Totodată, deputatul a menționat că proiectul în sine nu vizează instituția, dar vine să-l înlăture pe Procuror General, Alexandr Stoianoglo.
„Orice lege se face nu pentru o anumită persoană, dar pentru cetățeni, pentru o instituție importantă de drept”, a conchis parlamentarul.
Amintim că, deputații PAS au propus un șir de modificări la Legea Procuraturii, printre care excluderea concursului pentru funcția de Procuror General. Actuala guvernare dorește ca viitorul șef al Procuraturii să fie ales de către deputați.
Cristina Gurez