Blocul Patriotic a prezentat Programul electoral în domeniul apărării statalității Republicii Moldova

Blocul Patriotic a prezentat Programul electoral în domeniul apărării statalității Republicii Moldova

Candidații la funcția de deputat în Parlament din partea Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, au prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, Programul electoral în domeniul apărării statalității Republicii Moldova.

Deputatul socialist Adrian Albu a menționat că statalitatea este un drept fundamental al poporului de a-și asuma responsabilitatea, de a fi suveran, de a avea identitate națională și de a-și croi singur calea prin propriile decizii. El și-a exprimat regretul că, în prezent, Moldova își pierde suveranitatea:

„Vedem cum deciziile care se iau nu ne aparțin, ele sunt impuse în diferite moduri. Blocul Patriotic pledează pentru ca statul nostru să poată negocia de sine stătător, să-și apere interesele naționale și, cel mai important, să se bucure de respect pe plan internațional”.

Identitatea națională este, de asemenea, unul dintre pilonii de bază ai statalității. „De fiecare dată spunem cu mândrie: noi suntem moldoveni. Avem propria noastră istorie, propria noastră limbă și trebuie să luptăm pentru ca acestea să fie recunoscute și transmise copiilor noștri. Pentru că un stat care nu are istorie nu are nici viitor”.

Unul dintre elementele esențiale ale statalității pentru Moldova este reunificarea țării. „Nu poate exista un stat suveran dacă nu există unitate. Din păcate, actuala guvernare a uitat de acest lucru, iar malul stâng a fost lăsat fără de atenție. Noi considerăm că trebuie reluate negocierile, să ajungem la un consens și să realizăm reunificarea țării, pentru că noi suntem un singur popor, o singură națiune și trebuie să fim alături unii de alții”.

Justiția este și ea un element al statalității, pentru că „o țară în care normele legislative nu funcționează, în care cetățeanul nu este protejat de sistemul judiciar, nu poate fi suverană și nu se poate numi stat democratic”.

Andrei Cmili a subliniat că obiectivul Blocului Patriotic este consolidarea unui stat independent și suveran: „Misiunea Blocului Patriot este să restabilească puterea poporului și să apere interesele majorității. Fără acorduri care subminează suveranitatea noastră, fără consultanți străini care împing Moldova spre lichidare, fără cetățeni străini în funcții-cheie ale statului”.

Victor Topal a prezentat planul Blocului Patriot privind consolidarea securității naționale. „În primul rând, este vorba despre întărirea statutului de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, garantarea păcii și securității regionale. Vom adopta o lege care să interzică participarea trupelor moldovenești la exercițiile blocurilor militare. Vom proteja securitatea națională de imixtiuni externe. O atenție deosebită va fi acordată securității informaționale, pentru a feri cetățenii noștri de manipulări și propagandă din exterior.

Este necesară interzicerea finanțării externe a organizațiilor neguvernamentale, depolitizarea organelor de securitate și de ordine publică. Vom declara un război fără compromisuri crimei organizate, contrabandei cu droguri și țigări. O prioritate importantă va fi siguranța rutieră și reducerea criminalității în țară”.

Liderul organizației de tineret a PSRM „Garda Tânără”, Ecaterina Medvedev, a prezentat prioritățile în domeniul valorilor tradiționale, relațiilor interetnice și sprijinului pentru familie. Printre acestea se numără:

• implementarea programului de stat pentru susținerea centrelor culturale și a mijloacelor mass-media ale tuturor comunităților etnice;
• garantarea statutului de limbă oficială în regiunile unde este vorbită de peste 10% din populație;
• acordarea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică;
• înăsprirea responsabilității pentru incitarea la ură interetnică;
• garantarea neamestecului statelor și structurilor religioase străine în treburile Bisericii Ortodoxe din Moldova;
• elaborarea și implementarea programului de stat „Biserici și comunități” – restaurarea lăcașurilor de cult, protejarea monumentelor credinței, susținerea activităților spiritual-educaționale;
• implementarea Programului Național „Familia – e Moldova”: facilități fiscale pentru familiile numeroase, ipotecă de stat, sprijin pentru tinerii părinți, capital familial pentru nașterea celui de-al treilea și următorilor copii;
• reglementarea legală a dreptului părinților la un program de muncă flexibil;
• sprijinirea educației morale în școli.

Candidații au îndemnat cetățenii să voteze pe 28 septembrie pentru Blocul Patriotic: „Votăm pentru oamenii care cred în Moldova”.

Share