Blocul ACUM a înregistrat la Secretariatul Parlamentului 5 proiecte de legi

Blocul ACUM a înregistrat astăzi la Secretariatul Parlamentului 5 proiecte de legi, informează OFICIAL.

Juristul Sergiu Litvinenco a declarat că, proiectele de legi vin să completeze pachetul de dezoligarhizare a țării.

„Unu – Proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la procuratură. Prin acest proiect ne propunem să realizăm dezideratul anunțat: eliberarea din funcție a actualului Procuror general și numirea în această funcție a unui Procuror general independent, de preferință european. Proiectul respectă exigențele constituționale cu referire la instituția procuraturii și prevede, între altele: (i) majorarea numărului de membri ai CSP cu mai mulți exponenți ai societății civile; (ii) excluderea condiției de cetățenie pentru candidații/aspiranții la funcția de Procuror general; (iii) constituirea unei comisii de concurs pentru selectarea Procurorului general în care vor intra inclusiv experți internaționali specializați în domeniul juridic.

Doi – Proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public. Proiectul prevede ca temei suplimentar de eliberare din funcțiile publice a funcționarilor care au desfășurat, în timpul programului de muncă, agitație electorală în favoarea unor concurenți electorali în campanie electorală fără suspendarea raportului de serviciu potrivit art.54 alin.(1) lit. a). Îi avem în vedere, în special, pe secretarii generali de stat și pe secretarii de stat care, contrar legii și a bunului simț, deși trebuie să fie imparțiali, s-au implicat plenar în campania electorală a Partidului Democrat.

Trei – Proiect de lege pentru abrogarea așa numitei Legi a ”cetățeniei prin investiție”. Am văzut că deja s-a oferit prima cetățenie prin investiție fără ca noi să cunoaștem măcar numele noului cetățean al RM. După cum a anunțat recent și Comisia Europeană, implementarea netransparentă a conceptului cetățeniei prin investiție (a „paşapoartelor de aur”) în statele non-membre UE poate pune sub semnul întrebării regimul liberalizat de vize.

Patru – Proiect de lege pentru modificarea Codului electoral care ar concretiza procedura de demitere a membrilor Comisiei Electorale Centrale. Or, la moment, Codul electoral este unul contradictoriu – același articol spune într-un alineat că demiterea o face organul care i-a numit în funcție (Parlamentul, respectiv, Președintele RM), iar alt alineat prevede că demiterea o face instanța de judecată. Această contradicție de facto face imposibilă demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale chiar dacă sunt întrunite temeiurile prevăzute de lege.

Cinci –  Proiect de lege pentru modificarea Legii BNM prin excluderea prevederii neconstituționale care prescrie că adoptarea hotărârii Parlamentului vizând revocarea guvernatorului BNM se face cu votul a 2/3 din parlamentari”, a precizat Litvinenco.

Doina Secrieru

Share