Biroul politici de reintegrare: Chișinăul a făcut și face toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei energetice

Biroul politici de reintegrare: Chișinăul a făcut și face toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei energetice

Chișinăul a făcut și face toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei energetice în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de Biroul politici de reintegrare, informează OFICIAL.

Potrivit instituției, Republica Moldova, în hotarele ei internațional recunoscute, este responsabilă de destinele tuturor cetățenilor săi, indiferent de origine etnică, limba vorbită, preferențe politice ori locul de trai.

„Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova poartă discuții cu diverși parteneri externi în vederea prevenirii și gestionării unei situații critice.

Biroul Politici de Reintegrare contează, desigur și pe o bună comunicare cu Tiraspolul, mai cu seamă în cazul în care vom fi puși în fața unei crize energetice și umanitare în raioanele de est ale țării, în așa fel încât să soluționăm în timp util toate probleme de ordin tehnic care se pot ivi.

Ținem să subliniem, că în astfel de situații e important să evităm orice derapaje propagandistice și speculări politice a situației”, se mai spune în declarație.

Share