Biroul PL a decis cu privire la parlamentare: E necesară alcătuirea unei Liste Naționale a Unioniștilor

Biroul PL a decis cu privire la parlamentare: E necesară alcătuirea unei Liste Naționale a Unioniștilor

Biroul Partidului Liberal (PL), întrunit ieri în ședință, a luat o nouă decizie cu privire la implicarea în scrutinul din 24 februarie 2019, informează Oficial.

Într-o postare pe o rețea de socializare, liberalul Iurie Chirinciuc a scris că, în cadrul Biroului, a fost examinată chestiunea participării formațiunii în scrutinul din 24 februarie 2019, având în vedere că, anterior, PL a decis să meargă pe listele Blocului ACUM.

„Președintele PL, Dorin Chirtoacă, a adus un plus de informație vizând negocierile purtate cu blocul ACUM, care s-a arătat refractar ideii de unitate a neamului, fapt ce i-a determinat să propună PL, ca batjocură, circumscripții în care Unirea este detestată de către un electorat cu reflexe imperiale.

Vorbitorii au opinat în favoarea consolidării electoratului unionist în jurul PL, astfel ca să fim reprezentați în viitorul parlament de către cei mai demni reprezentanți ai neamului. S-a decis contactarea tuturor liderilor organizațiilor și mișcărilor care promovează neabătut Unirea în vederea alcătuirii unei Liste Naționale a Unioniștilor. În următoarele zile va avea loc Consiliul Republican PL care va discuta decizia luată de birou”, a mai scris Chirinciuc.

Doina Secrieru

Share