Bilanțul activității legislative în sesiunea ordinară de primăvară 2024: Au fost adoptate 230 de acte normative

Bilanțul activității legislative în sesiunea ordinară de primăvară 2024: Au fost adoptate 230 de acte normative

În sesiunea ordinară de primăvară 2024, Parlamentul s-a convocat în 20 de ședințe, una dintre care s-a desfășurat în două zile, care au avut o durată totală de peste 160 de ore.

În cadrul acestora, deputații au adoptat 230 de acte normative. 158 dintre ele au fost legi, iar 72 – hotărâri. Potrivit datelor statistice, 19 legi au fost adoptate cu scopul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Conform rezoluției Președintelui Parlamentului, 31 de acte normative au fost examinate în regim prioritar, iar un document – în procedură de urgență. La fel, în cadrul sesiunii ordinare de primăvară 2024, Parlamentul a adoptat două coduri. Este vorba despre Codul funciar și Codul silvic. De asemenea, în aceeași perioadă, deputații au aprobat în prima lectură 150 de proiecte de acte normative.

De menționat că, în perioada de referință, Parlamentul s-a întrunit și într-o sesiune extraordinară, care s-a desfășurat la data de 18 ianuarie. În cadrul acesteia au fost adoptate trei legi și o hotărâre.

La fel, la data de 29 iulie, deputații s-au convocat în sesiune specială. Atunci a fost organizată o ședință solemnă consacrată celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt, foști președinți de țară și de parlament, actuali și foști deputați, judecători constituționali, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai mediului academic și diplomați.

Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Cea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Share