BCS: Trei ani la rând socialiștii au cerut demisia lui Armașu

BCS: Trei ani la rând socialiștii au cerut demisia lui Armașu

Astăzi, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au susținut o conferință de presă în cadrul căreia și-au expus opiniile vizavi de audierile parlamentare din 21 decembrie, cu privire la returnarea miliardului furat din sistemul bancar. De asemenea, parlamentarii BCS și-au argumentat votul pentru demisia guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu.

Președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, a subliniat că trei ani la rând socialiștii au cerut demisia lui Armașu. Potrivit deputatului, conducerea BNM este direct responsabilă atât pentru furtul miliardului, cât și pentru lipsa rezultatelor în returnarea banilor furați.

Vicepreședintele Parlamentului a amintit că întreaga conducere a țării a participat sau a asigurat înfăptuirea acestui furt. Astfel, „Parlamentul a modificat legile cu privire la BNM și garanțiile de stat, iar guvernul, printr-o decizie secretă, a emis băncilor garanții de stat. Și astăzi cetățenii Republicii Moldova plătesc pentru acest furt din banii proprii, în plus, mai achită și dobândă”, a spus Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului a explicat de ce fracțiunea BCS a votat pentru demisia guvernatorului BNM. „De ce am votat? Deoarece Octavian Armașu, numit în timpul regimului Plahotniuc, a contribuit și a inițiat în 2016, în calitate de ministru al Finanțelor, legea cu privire la garantarea obligațiunilor din bugetul de stat.

În 2018, Armașu a fost numit guvernator al BNM pentru a asigura buna derulare a acestui proces, prin intermediul căruia 5,8 miliarde de lei au fost deja achitați din bugetul de stat.

În ultimii ani, domnul Armașu, în calitate de guvernator al BNM, a deservit mai mult interesele organizațiilor financiare internaționale – FMI, Banca Mondială, decât interesele RM și a sectorului real al economiei.

Am votat politic și vom vota pentru demisia oricărui exponent al actualei guvernări”, a subliniat Vlad Batrîncea.

Deputatul Grigore Novac a amintit că PSRM primul a bătut alarma în 2014 despre faptul că se fură din sistemul bancar și economia națională. Potrivit deputatului, anume socialiștii au chemat la raport toți reprezentanții instituțiilor responsabile pentru neadmiterea acestei fraude, exprimându-și regretul că nu este o continuitate în investigarea acestui furt.

”Am fost cei care am anulat legea care pune pe umerii cetățenilor furtul miliardului, dar PAS-ul a anulat această lege. Noi am insistat și insistăm în continuare ca banii să fie achitați fie de cei care au furat. Este cert că nu mai poate fi trecută sub tăcere această crimă a secolului împotriva cetățenilor RM și a sistemului bancar”, a menționat Grigore Novac, criticând faptul că guvernatorul BNM a venit total nepregătit pentru audierile de ieri din Parlament.

Deputatul BCS Bogdan Țîrdea a atras atenția asupra lipsei de la audierile privind furtul miliardului a șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, a Procurorului General interimar, Ion Munteanu, precum și a altor conducători.

Deputatul a amintit că deja au fost acumulate suficiente materiale în acest caz: două rapoarte Kroll, pentru care din bugetul de stat au fost achitate câte 300 de mii de euro, au activat două comisii parlamentare, care au identificat persoanele vinovate și unde au plecat banii furați. „Dar, ciudat, nimeni nu a fost pedepsit și nu este în închisoare”, a spus Bogdan Țîrdea.

Mai mult, potrivit deputatului, nici un leu nu a fost returnat direct din banii furați, lucru confirmat ieri în Parlament. Au fost restituite 2,8 miliarde de lei, care reprezintă activele a trei bănci lichidate, și 5,8 miliarde de lei au fost plătiți din buget.

De asemenea, Bogdan Țîrdea a subliniat că nu a fost deschis niciun dosar penal cu privire la votul politic al reprezentanților guvernului din acea perioadă. Astfel, la 25 septembrie 2014, prim-ministrul de atunci, Iurie Leancă, a avut o ședință secretă de guvern, în cadrul căreia au fost aprobate modificări la trei legi cheie, datorită cărora a devenit posibil furtul miliardului. „Toți miniștrii guvernului Leancă, astăzi aflați în cele mai înalte funcții de conducere, au votat atunci în unanimitate.”

Deputatul a subliniat că „demisia de ieri a președintelui BNM este primul pas, după care trebuie să urmeze tragerea la răspundere a tuturor participanților la frauda bancară”.

Share