BCS propune un proiect de lege care prevede sprijinirea tinerilor specialiști

BCS propune un proiect de lege care prevede sprijinirea tinerilor specialiști

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, au prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, un proiect de modificări la Legea tineretului, care prevede sprijinirea tinerilor specialiști.

Alla Darovannaia a subliniat tendințele îngrijorătoare de pe piața muncii din Republica Moldova și în domeniul demografiei. Astfel, în primul trimestru al anului 2024, aproximativ 13 mii de tineri cu vârste între 25-29 de ani au plecat în străinătate la muncă sau în căutarea unui loc de muncă.

Deputatul a atras atenția asupra lipsei de tineri specialiști calificați pe piața muncii, atât cu studii superioare, cât și cu studii medii de specialitate. Conform statisticilor, vârsta medie a profesorilor din sistem este de 49 de ani, iar vârsta medie a funcționarilor publici este de 45 de ani. Această situație se atestă în mai multe domenii, inclusiv în sănătate și justiție.

Alla Darovannaia a menționat că măsurile trebuie luate acum, altfel, în viitorul apropiat, ne vom confrunta cu o lipsă masivă de cadre în sectorul public.

Vladimir Odnostalco a subliniat lipsa specialiștilor calificați în mediul rural. „Astăzi, în sate lipsesc asistenții sociali, specialiști în cadastru, psihologi, veterinari. De aceea, proiectul de lege este orientat, în primul rând, către absolvenții instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate care sunt repartizați în mediul rural”.

Este vorba despre garanții sociale, cum ar fi obținerea în proprietate a unei locuințe după 5 ani de activitate în localitatea de repartizare, garanții de stat pentru rambursarea a 70% din creditul pentru achiziționarea primului autovehicul și scutirea de impozitul pe venit în primii trei ani de activitate.

„Aceste măsuri vor îmbunătăți situația în mediul rural. Vom promova acest proiect pentru ca cetățenii noștri să aibă un viitor”, a spus Vladimir Odnostalco.

Share