Avem gaze naturale stocate suficiente pentru o lună și 3 săptămâni. Spînu: Vom continua să creștem rezervele

Avem gaze naturale stocate suficiente pentru o lună și 3 săptămâni. Spînu: Vom continua să creștem rezervele

În această săptămână, SA Energocom a mai achiziționat și stocat 30 mln m3 de gaz. În total avem 187 mln m3 stocați, informează OFICIAL.

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, acest gaz este suficient pentru aproximativ 1 lună și 3 săptămâni de iarnă.

„Vom continua să creștem rezervele și în săptămânele următoare.

Suntem interconectați cu piața electrică din România. Deja de 3 săptămâni asigurăm țara cu electricitatea de pe bursa română OPCOM. Energocom lucrează pentru a putea accesa și alte piețe, precum Bulgaria. Acest lucru este posibil după ce ne-am sincronizat cu ENTSO-E și de la 1 iunie 2022 am introdus regulile de piața.

Termoelectrica S.A. continuă să își crească rezervele de păcură. Peste 99% din consumatori sunt deja conectați la încălzire. În case, așa cum am promis, este căldură. Incidentul care a avut loc la blocul 3 va fi investigat. Imediat ce vor fi clare toate detaliile vom comunica și vom informa opinia publică.

Agenția Rezerve Materiale a completat rezerva strategică de cărbune în proporție de 100%. Este pentru prima dată după mulți ani când se întâmplă acest lucru. Pentru iarna aceasta avem și cărbune dacă va fi nevoie”, spune Spînu.

Ministrul a mulțumit colegilor de la Moldelectrica.

„În această săptămână, după bombardamentul Rusiei împotriva Ucrainei am avut deconectări masive de energie electrică. Într-o oră, echipa de la Moldelectrica a reconectat toată țara la electricitate.

Oameni buni, continuăm să economisim și să fim solidari. Cum zicea Grigore Vieru: cât caracter, atâta țară!”, spune Spînu.

Share