AUR a comemorat victimele deportărilor regimului comunist

AUR a comemorat victimele deportărilor regimului comunist

Membri și simpatizanți ai AUR Republica Moldova, împreună cu reprezentanții Consiliului Național al Unirii, ieri, în scuarul Gării Feroviare, au depus flori la monumentul edificat în memoria victimelor deportărilor regimului comunist, denumit „Trenul Durerii”, pentru a comemora împlinirea a 82 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei.

În alocuțiunile ținute de Veronica Pascal, membră a Biroului Național Politic al AUR Republica Moldova și Alexandru Arseni, președintele Consiliului Național al Unirii, a fost menționat faptul că vagoanele trenurilor care aveau destinația finală Siberia și Kazahstan erau pline cu oameni gospodari, preoți, învățători, primari, fiind supusă distrugerii și deportării intelectualitatea, floarea națiunii.

„Această pagină tragică din istoria românilor din teritoriile ocupate de sovietici trebuie să rămână vie în memoria generațiilor de astăzi și a celor viitoare” – a subliniat AUR.

Share