Au plecat din „Pro Moldova” și creează o nouă platformă parlamentară!
Deputații care au părăsit grupul parlamentar „Pro Moldova” au semnat Convenția privind crearea Platformei parlamentare „Pentru Moldova” în vederea organizării unui dialog eficient și pentru coordonarea acțiunilor politice atât în Parlament, cât și în afara lui, transmite OFICIAL.
Potrivit deputatului Sergiu Sîrbu, scopul Platformei este să-i consolideze pe toți aleșii poporului care nu sunt indiferenți față de soarta Moldovei, de prezentul și viitorul ei.
„Pe toți cei care vor să aducă folos țării lor, să participe la renașterea și dezvoltarea ei. Pe toți cei care sunt gata să manifeste patriotism nu prin vorbe, ci prin fapte. Pe toți cei care sunt gata să muncească pentru țară și cetățeni. Pe toți cei care sunt gata să se implice chiar în acest moment în rezolvarea multiplelor probleme, care s-au acumulat ani la rând. Noi credem că există mulți asemenea oameni în actualul Parlament”, scrie pe o rețea de socializare Sergiu Sîrbu.
Deputatul afirmă că, această Convenție poate fi semnată de către toți deputații, indiferent de apartenența politică actuală și viziunile politice.
„Responsabilitatea, dorința și disponibilitatea de a munci și patriotismul – acestea sunt principalele criterii. Cum nu ne-am diviza noi pe arena politică, cu toții avem un singur partid – Republica Moldova, dar și o datorie politică: de a sluji cetățenii țării. De a apăra Patria. Iar disputele referitoare la care doctrină politică are mai multe avantaje haideți să le amânăm pentru vremuri mai bune. Scoatem țara din mlaștină și după asta putem să continuăm disputele. Suntem convinși că a venit vremea să uităm de tot ceea ce ne divizează. Alegătorii ne-au încredințat soarta Republicii Moldova, care astăzi atârnă de un fir de păr. Haideți să ne ridicăm la nivelul responsabilității față de țara noastră, să justificăm încrederea pe care ne-au acordat-o cetățenii. Să salvăm țara!”, mai scrie Sergiu Sîrbu.
Cristina Parfeni