Au loc interviurile cu cei doi candidați la funcția de director general ANSC! Alaiba s-a retras de la ședință

Au loc interviurile cu cei doi candidați la funcția de director general ANSC! Alaiba s-a retras de la ședință

În aceste momente au loc interviurile cu doi candidați la funcția de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC). Pentru a nu permite interpretări, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba anunță că, după o discuție cu colegii, a decis să se retragă de la ședință și să lase colegii să ia decizia, informează OFICIAL.

„Deși nu consider că sunt în vreun conflict de interese formal și legal, este adevărat că atât în CV-ul meu, cât și în CV-ul unui candidat este aceeași organizație. Chiar dacă în perioade diferite”, precizează Alaiba.

Parlamentarul nu consideră că elementul acesta i-ar fi afectat în vreun fel modul în care avea să-i evalueze pe candidații la această funcție, dar – spune el – nici nu vrea să alimenteze speculații inutile.

„ANSC este o instituție foarte importantă pentru asigurarea eficienței utilizării banului public prin achizițiile de stat și este important să avem cel mai competent, integru și profesionist candidat, identificat în urma unui concurs credibil. Instituția trebuie să stea de gardă și să facă dreptate în ultimă instanță atunci când sunt admise nereguli în procesul de achiziții”, comunică deputatul.

De menționat că, în lupta pentru funcția de director general al ANSC au fost admiși Irina Gutnic și Serghei Merjan.

Concursul a fost anunțat pe 22 septembrie de către Comisia economie, buget și finanțe, după ce, pe 10 septembrie curent, Anatolie Zagorodnîi și-a depus cererea de demisie din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al ANSC, iar pe 16 septembrie deputații au aprobat cererea.

Mihaela Conovali

Share