Astăzi se decide „soarta” bărbatului din dosarul coruperea deputaților

Astăzi se decide „soarta” bărbatului din dosarul coruperea deputaților

Astăzi, 13 ianuarie 2015, la ora 9.00, la Judecătoria Buiucani, se va decide prelungirea arestării preventive a bărbatului care figurează în dosarul Coruperea deputaților, a anunțat purtătorul de cuvînt al CNA, Angela Starinschi.

În prezent, bărbatul  se află în custodia CNA, iar acum o săptămână, tânăra deținută în același dosar, a fost plasată în arest la domiciliu.

Amintim că, pe 7 martie, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au prins în flagrant un bărbat şi o femeie care ar fi încercat să mituiască un deputat cu 250 de mii de dolari. CNA a făcut publică şi o înregistrare audio, în care doi bărbaţi vorbeau despre locul şi ora când banii urmau să fie transmişi, iar în discuţie apare numele deputatului liberal-reformator Anatol Arhire. Acesta a negat faptul că ar avea vreo implicare în acest caz.

Ulterior, în safeul unei bănci din capitală au mai fost depistați încă 500 de mii de euro depuşi pe numele femeii. Atât bărbatul cât şi femeia sunt foşti angajaţi ai Ministerului de Interne.

Doina Secrieru

Share