Asigurarea ordinii publice și a liberei circulații în Zona de Securitate – discutată la ședința Comisiei Unificare de Control

Asigurarea ordinii publice și a liberei circulații în Zona de Securitate – discutată la ședința Comisiei Unificare de Control

La ședința din 17 octombrie 2024 care s-a desfășurat la Bender, delegația Republicii Moldova a readus în centrul atenției Comisiei Unificate de Control subiectul privind asigurarea ordinii publice și liberei circulații în Zona de Securitate în ziua desfășurării alegerilor prezidențiale și a referendumului  republican constituțional.

Ca răspuns la apelul delegației noastre, lansat la precedenta reuniune de lucru, de a nu împiedica buna desfășurare a scrutinului și a nu bloca libertatea de circulație a alegătorilor la 20 octombrie curent, exponenții Tiraspolului au promis să nu admită incidente de acest gen.

În ceea ce privește posturile Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, s-a agreat că acestea vor funcționa în regim obișnuit de activitate.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost audiat raportul privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 9-15 octombrie 2024, iar principalul subiect la capitolul organizatoric de pe agendă a fost confirmarea în funcție a noului  reprezentant al Ucrainei în Comisia Unificată de Control.

Share