Apelul unui oficial european către liderii politici de la Chișinău

Apelul unui oficial european către liderii politici de la Chișinău

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut în seara zilei de marți, 7 iulie curent, o discuție telefonică cu europarlamentarul Andi Cristea, Președintele Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova.

Subiectele de discuție au vizat procesul de implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, reuniunea comitetului parlamentar de cooperare UE-Moldova, preconizată pentru luna septembrie curent, precum și evoluțiile privind negocierea acordului cu Fondul Monetar Internațional.

În context, europarlamentarul Andi Cristea a precizat că Uniunea Europeană rămâne ferm angajată în susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Totodată, oficialul a transmis un apel către liderii politici de la Chișinău de a forma cât mai curând un nou Guvern, în vederea continuării implementării reformelor pro-europene.

Maria Roșca

Share