Apelul unei Mișcări Civice: „Este necesară schimbarea forței politice”
Mișcarea Civică „PRO” face un apel către forțele unioniste, partidele politice extraparlamentare, societatea civilă, mișcările civice și experți neangajați politic – de a forma un front în vederea schimbării clasei politice actuale, transmite OFICIAL.
În cadrul unei conferințe de presă, liderul Mișcării, Gheorghe Costandachi, a menționat că, în urma alegerilor parlamentare, o mare parte din electoratul pro-european și pro-unionist a fost marginalizat, neavând o alternativă de alegere.
„Votul lor a fost dispersat și neconsiderat. În rezultat, în coaliția ACUM – PSRM au nimerit persoane necompetente, dubioase, cu trecut compromis. Eliberarea de oligarhi se produce lent, până acum fiind doar demisii din funcții. În urma analizei situației actuale, Mișcarea „PRO” declară necesară consolidarea societății civile, a forțelor partidelor politice extraparlamentare, diaspora și oamenii de bună credință pentru formarea unui front comun din oameni curați, scopul cărora este schimbarea actualei clase politice”, menționează Costandachi.
Astfel, Mișcarea „PRO” se angajează să colaboreze cu persoanele necompromise din societatea civilă și partidele extraparlamentare, care corespund criteriilor formulate de Mișcare și expuse anterior – să identifice o formulă prielnică pentru participare la alegerilor locale, parlamentare anticipate și ulterioare scrutine.
Mișcarea Civică „PRO” a invitat la masa de discuții pe cei interesați. Discuțiilor vor avea loc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 12:00 la liceul Gheorghe Asachi.
Cristina Parfeni