Apelul lui Igor Dodon către întreaga clasă politică
Moldova nu vrea război. Nu vor război nici cetățenii, nici forțele de opoziție, nici familiile soldaților noștri. Și sunt convins că nici conducerea de la Tiraspol nu dorește război, chiar dacă situația acolo este foarte tensionată și în ultimele 24 de ore pe teritoriul transnistrean s-au produs incidente grave, de care n-au mai fost în ultimii 30 de ani. Nimeni din Moldova, nimeni de pe ambele maluri ale Nistrului nu vrea vărsare de sânge și nu vrea să fie implicat într-un război străin. Declarațiile au fost făcute de fostul șef al statului, Igor Dodon, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), informează OFICIAL.
Politicianul și-a exprimat speranța că guvernarea de la Chișinău înțelege cât de ușor poate fi provocat astăzi un conflict armat în regiunea transnistreană, „la sugestia și cu implicarea diferitor actori politici din exterior. Or, la mai multă lume s-a creat impresia că cineva foarte tare și-ar dori atragerea Moldovei ca parte activă în războiul din Ucraina. Acest fapt este extrem de periculos pentru securitatea țării și pentru viața moldovenilor.”
„De aceea, ca ex-președinte, ca politician de opoziție, ca simplu cetățean consider că guvernarea trebuie să acționeze foarte precaut și responsabil în asemenea context alarmant. Mai întâi de toate, Guvernarea, dar mai ales Președinția, trebuie să ofere un mesaj clar prin care să liniștească societatea, să dea asigurări ferme că vor fi evitate scenariile care pot aduce război peste Moldova.
Și să nu se grăbească să acuze de provocări o parte sau alta, așa cum s-a întâmplat deja. În asemenea chestiuni, e necesar de păstrat o pauză diplomatică necesară pentru acumularea tuturor datelor relevante.
De asemenea, guvernarea trebuie să informeze oficial societatea despre acțiunile legate de tranzitul unor mărfuri de uz militar, inclusiv combustibil, pe teritoriul Republicii Moldova spre Ucraina. Care este costul politic pentru asemenea acțiuni? De ce ele sunt ținute în secret? Cum se împacă asta cu poziția neutră a țării? Noi cerem încetarea acestor și altor acțiuni care pun în situație de risc militar major Moldova și cetățenii”, a declarat Igor Dodon.
Fostul Președinte, totodată, a făcut apel la întreaga clasă politică – să dea dovadă de echilibru și de maturitate în exprimarea opiniilor, să nu propage dezbinarea și ura, și să contribuie cât mai bine la coeziunea socială și la consolidarea statutului nostru de neutralitate.
„Președintele țării, Ministrul de Externe, Parlamentul trebuie să facă demersurile necesare către Președinții tuturor țărilor-partenere și să ceară respectarea statului de neutralitate a Moldovei. Să accentueze totodată că Transnistria este parte a Republicii Moldova, iar Neutralitatea Țării se extinde pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, îndemn conducerea de la Chișinău să ia legătură cu autoritățile din regiunea transnistreană (nu doar prin intermediul OSCE) și să elaboreze o agendă comună pentru a face față acestor provocări.
Un conflict, în aceste condiții, poate izbucni foarte ușor, dar e aproape imposibil de oprit fără victime și distrugeri. Să nu uităm asta și să păstrăm pacea, fiindcă pacea în Moldova depinde și de noi, nu doar de interesele unor sau altor factori din exterior”, a subliniat Igor Dodon.