Apărătorii: Există riscuri că Igor Dodon nu va beneficia de garanțiile unui proces echitabil

Apărătorii: Există riscuri că Igor Dodon nu va beneficia de garanțiile unui proces echitabil

Avocații ex-Președintelui Igor Dodon, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, au declarat că dosarele în care este vizat fostul lider socialist sunt politice și, având în vedere modul cum derulează evenimentele, se atestă riscul că clientul lor nu va beneficia de garanțiile unui proces de judecată echitabil, dar și au atenționat despre riscurile că judecătorii ar putea fi supuși presiunilor, informează OFICIAL. 

Avocatul Nicolae Posturusu a remarcat că sunt aproape 6 luni de când fostul Președinte se află în arest la domiciliu și de când a început urmărirea penală, fiind vorba de 8 capete de acuzare: 3 sunt în judecată.

„Încă de la începutul urmării penale am urmărit toate declarațiile politice ale exponenților puterii, inclusiv ale Președintelui țării.  Abordările acestora ca și cum vina lui Igor Dodon ar fi fost deja demonstrată au fost fixate și vor fi folosite pentru apărarea clientului lor. Cel mai important moment care demonstrează că dosarul lui Igor Dodon este politic îl reprezintă informațiile care se regăsesc în scurgerile recente de pe Telegram, în discuțiile unui reprezentant al Președinției”, a menționat apărătorul, precizând că e vorba despre o înregistrare făcută în perioada în care Igor Dodon era în arest la domiciliu și care a fost stenografiată și anexată la materialele dosarului penal.

Nicolae Posturusu a spus că, acesta e material operativ, secretizat și la care în mod normal trebuie să aibă acces doar membrii grupului de urmărire penală, însă vedem că este utilizat în informarea înalților demnitari de stat.

„Acest fapt ne face să credem că acest dosar este la controlul politicului. De aceea există riscuri foarte mari ca și în instanța de judecată ar putea fi făcute presiuni asupra unor soluții rapide pe acest dosar”, a subliniat el.

Avocații lui Igor Dodon s-au mai referit și la o serie de încălcări și abateri în ceea ce ține de administrarea probelor, dar și la faptul că în presă au apărut informații din dosar, chiar dacă era obligatorie confidențialitatea.

Totodată, ei au mai informat că, Igor Dodon va publica toate materialele din dosarul penal în care e vizat, astfel încât informațiile să fie accesibile publicului larg.

Share