Anna Lyberg – noul Ambasador al Suediei, își începe activitatea în Republica Moldova

Anna Lyberg – noul Ambasador al Suediei, își începe activitatea în Republica Moldova

Ambasadorul agreat al Regatului Suediei în Republica Moldova, Anna Lyberg, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare secretarului de stat pentru integrare europeană al MAE IE,  Daniela Morari, informează Oficial.

Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, în cursul întrevederii, cei doi oficiali au exprimat interesul comun pentru aprofundarea dialogului politic bilateral şi diversificarea relaţiilor economice şi comerciale moldo-suedeze.

În context, Secretarul de Stat Morari a subliniat importanţa sprijinului şi asistenţei suedeze în procesul de implementare agendei de reforme şi modernizare a ţării prevăzută de Acordul de Asociere RM-UE, menţionând interesul pentru preluarea experienţei suedeze în diverse domenii. De asemenea, a fost abordată şi dimensiunea de cooperare în cadrul Parteneriatului Estic.

Secretarul de stat Daniela Morari i-a urat succes Ambasadorului şi l-a asigurat de întregul sprijin al părţii moldoveneşti.

Doina Secrieru

Share