ANI intenționează să invite Procuratura Generală într-o ședință

ANI intenționează să invite Procuratura Generală într-o ședință

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) semnalează despre refuzul procurorilor de a iniția proceduri penale, și anume prin emiterea actelor procedurale de refuz sau a celor de suspendare a examinării, în baza a 21 de denunțuri remise de către ANI, în care figurează deputați, procurori, un primar și funcționari publici, inclusiv cu statut special.

În cadrul controalelor efectuate pe numele acestor subiecți, ANI a sesizat Organele Procuraturii despre bănuielile rezonabile cu privire la aspectul îmbogățirii ilicite și falsului în declarații. Astfel, procurorii nu au dat curs la opt dosare pe subiectul falsului în declarații, care au fost admise de către cinci procurori, verificați de ANI. Iar, în alte patru dosare remise spre examinare procurorilor vizează aspectele privind îmbogățirea ilicită în care figurează un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova, un funcționar public cu statut special, un primar și un funcționar public.

Printre motivele invocate de procurori se enumeră lipsa elementelor componente ale infracțiunii, expirarea termenului de examinare (de decădere/de prescripție) sau contestarea actelor de constatare de către subiecții de control în instanța de contencios administrativ.

Totodată, alte opt cauze au fost suspendate de către procurori, după ce ANI a semnalat cazuri de îmbogățire ilicită și fals în declarații, în care sunt vizați trei deputați din Parlamentul Republicii Moldova, un președinte de raion și un conducător de instituție de stat. la fel și un caz de abuz în serviciu, săvârșit de un funcționat public cu statut special a fost suspendat.  Și de această dată organele penale au motivat că nu pot examina demersurile ANI, deoarece actele de constatare ale ANI nu sunt definitive în instanța de judecată.

„Este regretabil că în demersurile sale instituția noastră se confruntă cu standarte duble în deciziile luate de organele penale. Principalul obiectiv al instituției noastre este de a-și îndeplini onest misiunea, însă, în condițiile acestor impiedimente, inclusiv abordările divergente ale factorilor de decizie din alte instituții anticorupție, scopul de prevenire și combatere a corupției în Republica Moldova ar putea fi compromis”, comunică ANI. 

ANI intenționează să invite Procuratura Generală într-o ședință tehnică de lucru în scopul identificării unor soluții viabile și legale pentru problemele semnalate.

Doina Secrieru

Share