Angelica Caraman: „Pentru actuala componență a CEC nu va fi o scuză dacă nu va corecta situațiile din scrutinele precedente”

Angelica Caraman: „Pentru actuala componență a CEC nu va fi o scuză dacă nu va corecta situațiile din scrutinele precedente”

Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a avut o întrevedere cu noul șef al Oficiului Institutului Republican Internațional (IRI) în Republica Moldova, Krzysztof Lisek. Interlocutorii au abordat teme de actualitate ce se află pe agenda instituției, în contextul noului mandat al Comisiei și prioritățile pe termen scurt și mediu.

Totodată, au realizat un schimb de opinii referitor la subiectul participării la vot a alegătorilor din diasporă, acesta fiind un domeniu de interes al organizației.

În context, conducerea CEC a apreciat deschiderea pentru colaborare, menționând că activitățile de fortificare a comunicării cu diaspora enunțate de IRI se pliază pe angajamentele prioritare ale Comisiei: perfecționarea legislației electorale și îmbunătățirea proceselor electorale prin implementarea unor metode alternative de vot. Aceste obiective setate de CEC urmăresc, inclusiv, scopul de facilitare a participării la vot a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate.

„Pentru actuala componență a CEC nu va fi o scuză dacă nu va corecta situațiile din scrutinele precedente, când alegătorii din străinătate erau nevoiți să înfrunte dificultăți pentru a-și realiza dreptul la vot”, a remarcat Președinta CEC.

Părțile au agreat organizarea unor campanii de informare pentru alegătorii din străinătate în vederea conștientizării importanței votului, dar și desfășurarea unor instruiri pentru partidele politice despre aplicarea corectă a prevederilor legale de gestionare și raportare financiară.

Mihaela Rotari

Share