Angajamentele DA pentru combaterea sărăciei și politica de bunăstare!

Angajamentele DA pentru combaterea sărăciei și politica de bunăstare!

Platforma Demnitate și Adevăr (DA), astăzi, și-a lansat angajamentele pentru combaterea sărăciei și politica de bunăstare, informează OFICIAL.

Deputatul Platformei, candidat la funcția de deputat în noul Parlament, Igor Munteanu, în cadrul unui eveniment public, a declarat: „Pentru mulți din Europa, Republica Moldova este sinonimul sărăciei și corupției. Sărăcia, în Republica Moldova, are viză de reședință la sat. Educația este o șansă în plus de a scădea sărăcia. E timpul să punem capăt acestui dezastru”.

Vă prezentăm, mai jos, prioritățile Platformei pe domeniul bunăstare:

  • Program național pentru dezvoltarea capitalului uman al Republicii Moldova 2021-2040, program finanțat din bugetul de stat;
  • Dublarea indemnizațiilor pentru nașterea și creșterea copiilor până la 3 ani și susținerea femeilor care se întorc la locul de muncă după ce au născut;
  • Politici de susținere a tinerilor;
  • Politici de creștere a speranței de viață;
  • Promovarea sportului ca un mod sănătos de viață;
  • Program de susținere a antreprenoriatului social;
  • Facilități fiscale pentru întreprinderile sociale;
  • Valorificarea potențialului uman al diasporei.

Susținerea persoanelor în vârstă:

  • Modificarea sistemului actual de pensii și a sistemului de pensionare;
  • Dezvoltarea mecanismelor necesare în vederea majorării pensiei minime până la 3 mii de lei;
  • Dezvoltarea serviciilor de plasament de zi în raioane;
  • Servicii și medicamente gratuite pentru pensionari.

Totodată, Platforma și-a prezentat și unele angajamente în sănătate:

  • Creșterea treptată a investițiilor în programele de sănătate;
  • Accentul pe calitatea asistenței medicale;
  • Promovarea digitalizării a serviciilor de sănătate;
  • Protejarea cadrelor medicale.

 

Mihaela Conovali

Share