Andrian Candu pune punctele pe „i”. Iată când ar urma să-și înceapă activitatea Guvernul după o nouă structură!
Președintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreședinte PDM, anunță că noua lege cu privire la Guvern va fi votată până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare.
„Actuala lege cu privire la Guvern a fost adoptată încă în 1990. Vrem să reușim să aprobăm în Parlament noua lege maximum până la sfârșitul sesiunii de primăvară. Este de preferat ca acest lucru să fie realizat până la sfârșitul lunii iunie, astfel încât să avem până la finalul anului perioada de tranziție, de implementare și în anul nou financiar-bugetar, din 1 ianuarie 2018 Guvernul să funcționeze după o nouă structură”, a declarat Speakerul într-un interviu pentru ww.tribuna.md.
Totodată, Candu a subliniat că nu există nici o legătură între adoptarea reformei Guvernului și adoptarea reformei sistemului electoral. „Sunt subiecte complet diferite. Sistemul electoral se referă la alegerea deputaților în Parlament și, preliminar, următorul scrutin este programat pentru sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie 2018. Reforma Guvernului ține de eficiența a tot ceea ce înseamnă administrarea treburilor statului” – a explicat democratul.
Doina Secrieru
Poate ca anume si aceasta restructurare face parte din lista conditiiior inaintate de UE, ceia ce sta la baza finantarii aminate.
Suna destul de impresionant, cred ca asta prezuma foarte multa munca. Sper ca democratii vor reusi, chiar le urez succes.