Andrian Candu, la Stockholm: Republica Moldova are nevoie de stabilitate

Andrian Candu, la Stockholm: Republica Moldova are nevoie de stabilitate

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut o întrevedere tȇt-à-tȇt cu Președintele Parlamentului Suediei, Urban Ahlin, urmată de discuții, în format larg, cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare din Legislativul suedez, în mare parte membri ai Comisiei afaceri externe. 

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat evoluțiile politice și social-economice din Republica Moldova, situația economică, contextul regional, prioritățile autorităților în avansarea reformelor și implementarea Acordului de Asociere. 

Andrian Candu a exprimat gratitudine autorităților suedeze pentru asistența acordată țării noastre, care s-a materializat în numeroase proiecte importante pentru cetățeni, inclusiv pentru asistența financiară anuală de circa 14 mln de euro, care va fi alocată țării noastre până în anul 2020, în cadrul Strategiei suedeze pentru reforme în Europa de Est, Balcanii de Vest și Turcia. 

Referindu-se evoluțiile interne, Andrian Candu a declarat că Republica Moldova are nevoie de stabilitate economică și politică. „Suntem ferm angajați în avansarea rapidă a reformelor și recuperarea restanțelor legate de implementarea Acordului de Asociere. Avem o ultimă șansă de a demonstra cetățenilor și partenerilor externi rezultate concrete în dezvoltarea țării”, a declarat Președintele Parlamentului. În context, Speakerul a reiterat importanța semnării un nou program cu Fondul Monetar Internațional, mai ales din perspectiva expertizei de care are nevoie țara noastră pentru avansarea reformelor. 

La rândul lor, parlamentarii suedezi au încurajat autoritățile din Republica Moldova să continue reformele și integrarea europeană a Republicii Moldova. 

Președintele Parlamentului își încheie astăzi vizita de două zile în Suedia. Pe parcursul zilei de astăzi, Andrian Candu a mai avut întrevederi la Ministerul de Externe suedez, precum și cu experți ai Institutului pentru securitate și politici de dezvoltare din Stockholm.

385A8272 IMG_8607

 Doina Secrieru

Share