Andrian Candu a fost decorat cu Medalia de Onoare a Adunării Parlamentare a OCEMN

Andrian Candu a fost decorat cu Medalia de Onoare a Adunării Parlamentare a OCEMN

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost decorat cu Medalia de Onoare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, transmite Oficial.

Ceremonia a avut loc astăzi în cadrul Summit-ului președinților parlamentelor statelor membre OCEMN, cel mai înalt for organizat cu ocazia aniversării a 25-a a APCEMN.

Distincția înmânată de Secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev, reprezintă cea mai înaltă formă de încurajare a cetățenilor din statele membre OCEMN, fiind acordată Președinților parlamentelor statelor membre APCEMN pentru o contribuție remarcabilă la activitățile Adunării.

În cadrul Summit-ului de la Istanbul Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut întrevederi cu Președinta Adunării Naționale a Bulgariei, Tsveta Karayancheva, Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze. Subiectul funcționării Adunării trilaterale Republica Moldova – Ucraina – Georgia a fost discutat la întrevederea cu Președintele Parlamentului Georgiei.

În acest an, APCEMN marchează 25 de ani de la fondare. APCEMN a fost creată în 1993, la Istanbul, de reprezentanții parlamentelor din 9 ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia şi Ucraina. APCEMN reprezintă o platformă importantă pentru consolidarea cooperării regionale şi valorificarea potențialului economic între statele membre.

Doina Secrieru

Share