Andrei Spînu a avut o discuție cu șeful „Gazprom”

Andrei Spînu a avut o discuție cu șeful „Gazprom”

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a avut o discuție cu șeful “Gazprom”, Alexei Miller. Despre aceasta a anunțat șeful “Moldovagaz”, Vadim Ceban, informează OFICIAL.

Potrivit spuselor sale, cei doi au discutat subiecte de actualitate, în mod special – îndeplinirea condițiilor protocolului din 29 octombrie 2021.

„Separat, a fost subliniată necesitatea achitării gazului rusesc de către partea moldovenească conform termenelor contractului și în volum deplin”, a mai spus Vadim Ceban.

Discuția a avut loc online.

Share